Întrebări frecvente
Ce fel de servicii are Complet Design de oferit?
Complet Design este o agenţie de publicitate din Arad care furnizează design de logo, design de identitate, (cărţi de vizită, foi cu antet, plicuri, etichete, pliante, etc.), ilustraţie, grafică web, semnatură de e-mail, e-mail de marketing şi multe alte servicii de concept, precum şi realizare şi implementare de magazine virtuale cu plata online. Trebuie doar să ne contactaţi, să ne daţi detalii despre proiectul dumneavoastră şi noi vom fi, cu siguranţă, în măsură să vă ajutăm.
Putem vedea o listă de preturi pe acest site? Cât costă serviciile dumneavoastră?
Complet Design nu este un supermarket de design. Noi apreciem valoarea afacerii dumneavoastră, la fel de mult ca şi munca noastră proprie. Prin urmare, fiecare proiect este diferit de celălalt şi nu poate exista nici un preţ fix. Contactaţi-ne pentru a discuta despre proiectul dumneavoastră, iar noi vă vom oferi un preţ corect.
Am primit preţul de la dumneavoastră şi trebuie să spun că am posibilitatea să obţin lucrări mai ieftine! Ce inseamnă asta?
Noi muncim pentru a trăi.
Serios, după cum am menţionat mai înainte, munca noastră are valoare. Noi chiar nu dorim şi nu avem nevoie să concurăm cu preţurile. Dar putem promite că lucrarea noastră îşi merită toţi banii. Dacă doriţi să plătiţi puţin pentru o lucrare în majoritatea cazurilor veţi obţine o lucrare ieftină, iar dacă sunteti dispuşi să plătiţi preţul corect veţi obţine o lucrare competitivă de care să fiţi mândru. Gândiţi-vă la acest lucru.
Ce metode de plată sunt disponibile?
Ca şi metode de plată preferăm plata prin ordin de plată, dar suntem deschişi pentru orice altă variantă.
Cum funcţionează colaborarea cu dumneavoastră?
Totul începe cu prima discuţie când veţi descrie proiectul dumneavoastră cu unele detalii pentru a afla dacă putem începe colaborarea. Apoi vom discuta toate celelalte detalii legate de proiect. Această discuţie este foarte importantă deoarece ne face clare aşteptările dumneavoastră şi ne putem forma o idee despre amploarea lucrării. După ce am făcut oferta de preţ, cu justificarea fiecărui bănuţ pe care îl veţi plătii, şi aţi acceptat-o, vom face o programare a lucrărilor şi începem! În această fază vom face un studiu asupra afacerii dumneavoastră, asupra domeniului de activitate si vă vom cunoaşte şi concurenţa. Vă vom trimite concepte şi revizuiri regulat. După ce acceptati variantele finale (dupa ultimele retuşuri) le vom trimite pe e-mail (sau pe CD). Vom fi foarte încântaţi să vă ajutăm şi în continuare cu alt fel de lucrări. Putem fi cu dumneavoastră tot drumul.
Cine are dreptul de autor al proiectului?
Veţi primi drepturile de autor pentru lucrarea efectuată, atunci când am primit toate plăţile pentru lucrare, însă ne rezervăm dreptul de a pune lucrarea în portofoliul nostru.
Am nevoie de o lucrare foarte repede! Mă puteţi ajuta?
Da, putem, dar vă costă mai mult. Pentru a face o lucrare în regim de urgenţă va trebui să stăm peste program sau să amânăm alte proiecte. Aşa se explică costul suplimentar.
Pot plăti după ce aţi terminat lucrarea?
De obicei lucrăm cu un avans de 25% - 50%. În unele cazuri veţi primi lucrarea la rezoluţii mici cu sigla noastră imprimată cu transparenţă mare până stabilim împreună varianta finală. După ce ajungem la varianta finală veţi plăti suma integrală şi noi vom trimite fişierele finale pe e-mail sau suport CD.
Care este timpul în care îmi terminaţi lucrarea?
Cand facem oferta de preţ vom da şi un termen limită când va fi gata lucrarea. Si nu vom depăşi acest termen.
Creaţia este un proces delicat care necesită idee, revizuire, revizuire şi încă o dată revizuire. Scopul nostru este de a servi cele mai bune desene sau modele. Nu ne place să fim presaţi. Este benefic pentru ambele părţi.
În ce format de fisier livrati lucrarile?
Orice format este necesar şi ni se cere.
Nu avem nici o reţinere în a trimite fişiere vectoriale sau raster, surse de cod PHP şi baze de date atâta timp cât acestea au fost plătite de către client. |