|
Cod de etică
Un adevărat profesionist aderă la principiile acestui cod de etică care demonstrează respect profesiei, colegilor, clienților, audienței și societății în general.
Mă îndoiesc de adevărul tuturor credințelor mele. De îndoiala mea însă nu m-aș putea îndoi. Iar întrucât mă îndoiesc, cuget, nici aceasta n-aș putea-o nega. Și de vreme ce cuget sau gândesc însemnează că exist ca ființă cugetătoare sau gânditoare. Pot să mă îndoiesc de existența tuturor lucrurilor din natură. Pot să mă îndoiesc de existența propriului meu corp: de unde știu că nu este o simplă închipuire? Cât timp însă am această neîncredere, gândesc și ca atare exist ca o ființă gânditoare, independentă de corpul material. (René Descartes)
1. Firma trebuie sa fie în profit
Complet Design este angajată în a-și conduce activitățile și a-și urmări interesele într-o manieră legală și etică. Politica firmei este de a fi o persoană juridică responsabilă. Complet Design consideră că reputația sa excelentă contribuie la succesul său în afaceri.
2. Relațiile cu clienții și partenerii de afaceri
Complet Design va aborda cu corectitudine toate tranzacțiile cu partenerii săi de afaceri. Complet Design nu va oferi clienților, potențialilor clienți sau oricăror reprezentanți ai acestora nici o recompensă sau beneficiu care contravine legilor în vigoare sau practicilor de afaceri rezonabile și general acceptate.. Clienții vor fi tratați onest și echitabil și într-o manieră care să le respecte independența. Niciodată Complet Design nu va face rău intenționat vreunui client; aceasta implică folosirea oricărei proceduri sau tehnologii cunoscute cu rezultat în defavoarea clientului.
3. Valori și idei
Trebuie să promovăm și să creștem valoarea mărcii “Complet Design”.
Trebuie să tratăm clienții și colaboratorii cu demnitate, profesionalism și responsabilitate.
Complet Design este conștientă că:
3.1 Prioritatea principală este clientul și nu interesul personal;
3.2 Compentența. Trebuie să fim competenți în lucrările noastre, și trebuie să dăm clienților noștri lucrări competitive.
3.3 Trebuie să fim onești în prezentările noastre, în prezentarea aptitudinilor, serviciilor și potențialului de lucru. Niciodată Complet Design nu-și va prezenta în mod fals abilitățile, educația, antrenamentul / priceperea, standardele de performanță, certificările, afilierile, inventarul tehnic sau experiența celorlalti.
3.4 Implicarea socială. Prin munca noastră trebuie să ridicăm nivelul vieții.
3.5 Dezvoltarea profesională.
3.5.1 Trebuie să fim într-o continuă dezvoltare și întotdeauna avem ceva de învățat.
3.5.2 Trebuie să îi încurăjam și pe alții (chiar și pe concurență) să se dezvolte și să învețe tehnologii noi.
3.5.3 Fiecare profesionist trebuie respectat în aria sa de competență.
3.6 Niciodată Complet Design nu va reprezenta fals conținutul site-ului clientului. Aceasta include practicarea aceleiași versiuni de pagini web la diferiți clienți exceptând informația modificată intenționat pentru a raspunde specificărilor și nevoilor clientului.
4. Pretențiile Complet Design
Niciodată Complet Design nu va avea pretenții exagerate peste puterea clientului. Aceasta include practicarea sau acceptarea unui număr prea mare de clienți. Aceasta de asemenea implică și faptul că rezultatele ar putea fi obținute într-un interval de timp prea mic, în comparație cu cantitatea mare de muncă care se impune proiectului.
5. Conflictele de interese
Pentru ca firma Complet Design să lucreze într-o manieră corectă și deschisă, este important ca fiecare angajat sau colaborator să evite orice situație sau interes care ar putea interfera cu propriul discernământ referitor la responsabilitățile pe care le are față de Complet Design, față de alți angajați, față de clienți, furnizori și alți parteneri. De exemplu, un conflict de interese se poate naște când un angajat sau un colaborator (a) are un interes financiar care i-ar putea afecta discernamântul, (b) obtine un câștig personal prin accesul la informații confidențiale.
6. Practicile referitoare la locul de muncă
Toate activitățile Complet Design trebuie să fie conduse cu respectarea drepturilor omului, a sănătății, a siguranței angajaților precum și a bunăstării comunităților locale în care firma activează. Niciodată Complet Design și nici un colaborator al său nu vor tolera munca forțată, discriminarea culturală, etnică sau sexuală, sau abuzul fizic, psihic, sexual sau verbal.
7. Responsabilitatea conducerii și a angajaților
Asociații Complet Design răspund de comunicarea spiritului și literei acestui Cod de Etică în cadrul organizațiilor lor.
Acest Cod de Etică a fost adoptat de Consiliul Asociaților, singurul în măsură să aprobe amendamente sau derogări. |
|